vineri, 7 noiembrie 2014

Divorţatul





Am un amic foarte bun care a divorţat de curând. Nu a ţinut mult căsnicia, dar a ţinut îndeajuns pentru a-l schimba, iar divorţul a venit ca o lovitură de pantof cu toc în creşetul capului. El era obişnuit cu încălţările feminine expuse strategic pe grumazul său, aceasta fiind o stare de fapt pe care o acceptase şi cu care se obişnuise. Nu ştiu de ce dar de câte ori mă uit la o relaţie destrămată parcă văd totul în cod binar, ca Neo. Toţi spun că suntem unici, dar majoritatea reacţionăm similar în situaţiile în care ne pune viaţa. Totuşi, aceste reacţii sunt schimbate total faţă de cele ale bărbatului din trect – să spunem faţă de ale bunicilor noştri masculi. Bărbatul din secolul ăsta este altfel decât bărbatul din vremurile trecute din cauza întruchipării femeii într-o entitate independentă, dar care are nevoie mereu de atenţia, dragostea şi prezenţa bărbatului. Mă simt ca într-un muzeu de ceară când încep şi analizez tipologiile femeilor moderne – toate au devenit atât de previzibile când vine vorba de interacţionarea pe termen lung cu un bărbat, încât ar trebui să ne scriem pe frunte în ce clasă de obedienţă ne încadrăm, ca ele să mai salveze din timpul cu dresajul.



Ok, e şi vina bărbatului că a acceptat pizdificarea, iar femeile au profitat din plin de asta. Un om mai în vârstă mi-a zis zilele trecute ce a înţeles el din 30 de ani de convieţuire cu soţia : „ Nu renunţa niciodată la virilitatea ta masculină. Femeia ştie întotdeauna ce vrea, dar îşi setează scopurile în funcţie de slăbiciunile bărbatui. Nu o laşi să meargă pe drumul ăla, nu va merge.”

Revin la prietenul meu divorţat. Îşi plânge de milă că nu va mai găsi pe cineva la fel ca ea, iar eu îl contrazic de fiecare dată şi îi spun că pe cineva ca ea e uşor să găseşti, dar pe una diferită...greu, tată! El nu mai găseşte una care a făcut ce a făcut şi,  în 3 ani de relaţie,  el nu a ieşit măcar o dată la bere cu prietenii săi! Nu mai găseşte o soţie care să-i reproşeze mereu câte ceva pentru a nu se obişnui animalul cu binele! O să spuneţi că e fraier. FALS! A fost doar omul care a făcut compromisuri pentru a face, în accepţiunea lui, bine pentru casă. Că nu a ieşit bine , nu avea de unde să ştie. De fapt avea, dar n-a ieşit la bere cu băieţii. FAPT – când renunţi la haită, ai renunţat la tine!








miercuri, 5 noiembrie 2014

Tristeţea post-coitală (NE)explicată pe larg. Şi altele

Mereu îmi bat în geam tot felul de crengi care să-mi "încrengească" şi mai tare existenţa zbuciumată.

TRISTEŢEA POST COITALĂ


Am dat peste nişte chestii incredibile despre bărbaţi care se întristează imediat după ce fac sex şi am căutat adânc în memoria mea să aflu când şi de ce am fost trist ultima dată după am făcut sex. Mi-am dat seama că am fost şi eu trist după sex, dar doar din motive de altruism pur. Adică doar atunci când nu s-a întâmplat ca şi femeia să termine.(rar ce-i drept !). Mă explic - sunt genul de jucător care preferă să dea o bară frumoasă, care să bucure tribunele,  decât să marcheze şi sa se bucure singur în faţa unei peluze goale.  Ca să înţeleagă toţi, mai repede vreau să văd femeia fericită, decât să mă eliberez eu şi ea să zâmbească din complezenţă fără urmă de satisfacţie orgasmică. Revenim la fenomenul TRISTEŢII POST COITALE. Am început să ma simt prost fiindcă rânjesc ca un prost după ce termin treaba şi încerc să mă pun în papucii unui care simte tristeţe. M- am gândit cum se poate explica tristeţea post coitală şi am ajuns la concluzia că NU se poate explica. Hai că a fost uşor!


1% DIN POPULAŢIE E ASEXUALĂ

Asta înseamnă că 1 din 10 oameni nu este atras de niciunul dintre sexe, nu face şi nu se gândeşte la sex. CE MAMA NAIBII E ÎN NEREGULĂ CU MINE, CĂ EU NUMAI ASTA AM ÎN CAP. Vreau să vorbesc cu unul dintre asexuali pentru a afla mai multe despre asta. Poate el/ea deţine CALEA şi ceilalţi 9 sunt nişte idioţi mânaţi de dorinţă şi pasiune în drumul lor spre pierzanie. Oara dacă un aseaxual întâneşte o asexuală şi sunt lăsaţi singuri pe o insulă pustie, şi-o vor trage?  Fuck, iar m-am gândit la sex! Mai bine erau ASEXUAŢI, măcar ştiau ceva de la început.



SEXUL E CEL MAI BUN SOMNIFIER

Enunţul ăsta mi-a dat o idee genială. Dacă eşti acasă şi te refuză "cumătra", poţi scoate ceva frumos din condei de genul :"Draga mea, dacă nu vrei să ajung dependent de Valium...." .







joi, 30 octombrie 2014

Aia bună de la muncă şi ĂIA!



Cu toţii avem o „aia bună de la muncă”, dar majoritatea dintre noi rămâne cu uitatul la ea. Există un procentaj mic de bărbaţi care reuşesc să se apropie de aia buna de la muncă. Sunt împărţiţi în patru categorii : Atarnatorii , Playerii, Kamikaze şi Preţioşii




Hai să desfacem un pic activitatea unei „aia bună de la muncă”. Ea e bună şi ştie că e bună, dar are nevoia pregnantă să simtă că e bună. Bluziţe , fustiţe, zâmbete...adică socializare non-verbală-sexuală. Dacă nu există termenul, l-am invetntat eu acum. Crezi tu că aia bună când încearcă să mărească adâncimea decolteului printr-o tragere fermă doreşte să transmită altceva decât săgeţi sexuale către orice mişcă şi are penis?

Am stabilit tabăra gazdă, să dăm legătura în sânul (hehehehe) echipei oaspete. Intrăm în teren cu Atârnători, Playeri, Kamikaze şi Preţioşi.

ATÂRNĂTORII

Cei mai mulţí dintre cei care ajung la “aia bună de la muncăsunt, bineiţeles, atârnătorii. Îi vezi, îi ştii, îi dispreţuieşti. Bă, oamenii o ard dubios rău de tot. Sunt exact ăia din reclama Sprite cu ăla de lingea sticla şi apoi i-o dădea ăleia să bea din ea. Vezi dom'le buzele lui atingeau buzele ei prin intermediul sticlei de Sprite. KISS! Intrăm adânc în porfilul atârnătorului şi descoperim că şi el are acelaşi obiectiv ca toţi – vrea să „dea” la aia bună. Chestia e că ei realizează că nu se va întâmpla niciodată, dar se mulţumesc doar să stea prin preajma ei. Poate are nevoie de ceva vreodată şi el va fi singurul care va putea face chestia aia. Să nu aibă „aia bună de la muncă”nevoie de f*/& că se vor retrage ca nişte gentlemani ce sunt ei....cum ar veni!



KAMIKAZE

Bărbatul All In joacă mereu o singură carte - indiferent dacă are sau nu şanse, el se aruncă precum un( aş putea spune BOU, dar nu spun) KAMIKAZE în luptă. Capul înainte bărbia sus. Se termina ca la BOX, cu un croşeu în barbă din partea tipei ,care duce la un KO de toată frumuseţea. Chiar dacă pare curajosul curajoşilor, obişnuinţa cu refuzul l-a tocit şi rar mai ai ocazia să vezi un Kamikaze adevărat în luptă.


PLAYERII

Playerii joacă prudent. Ei sunt materia cenuşie a echipei. Ei au meciuri multe în picioare şi joacă doar după PlayBook. Jucătorul are nişte deschideri studiate în funcţie de ţinta aleasă. Are metode a a continua după ce deschide şi, dacă totul merge conform planului, are şi închiderea la îndemână. Playerii nu au un procentaj aşa de bun cum lasă ei să se înţeleagă, dar marketingul este la fel de important precum jocul, aşa că de ce să lăsăm adevărul să strice o ştire bună, mai ales când ştirea ridică cota jucătorului.

PREŢIOŞII

I-am lăsat la final fiindcă aşa ar fi vrut şi ei. Preţioşii se disting printr-un joc  pressing subliminal accentuat. Se uită la aia bună când aia bună nu ştie , doar pentru a nu-i da satisfacţie bunăciunii. Este un fel de Player cu facultate. Joacă atât de fin încât ţinta nici măcar nu ştie că el a intrat în teren, dar se trezeşte cu mingea în poartă. Nu oricine poate fi un preţios.Au un IQ emoţional mare şi un instinct primar dezvoltat, iar asta le permite să gândească "outside the box", adică să joace  fără playbook prestabilit şi să dea greş foarte rar.


Partida e echilibrată şi poate intra în prelungiri. Vorba aia - niciodată nu ştii ce va fi cu o femeie. Fie ea chiar şi  aia bună de la birou! 


marți, 28 octombrie 2014

Femei şi FEMEIA





Există femei cu care ai fost şi FEMEIA cu care eşti în prezent. Ce o fi..o fi, vorba aia! Chestia e că atunci când se începe o relaţie şi chiar şi atunci când este în dezvoltare, subiecte precum trecutul amoros sunt abordate foarte des. GREŞIT!

Cu toţii suntem curioşi din fire şi vrem să aflăm sau, după caz, să împărtăşim. Femeile au darul de a împărtaşi totul şi, de ce să nu recunoaştem, şi o mare parte dintre bărbaţi. Dacă la femei e ceva normal, la bărbat ţine de dorinţa de a arăta un fel de putere pe care de fapt nu o are. Nu o are fiindcă dacă era puternic nu vorbea despre asta.

Femeii din prezentul tău trebuie să-i împărăşeşti doar lucruri şi sentimente legate de ea.

Femeia din viaţa ta va deveni mai bună doar dacă tu o vei face mai bună. Şi crede-ma că o povestire despre o relaţie a ta din trecut, nu o va face mai bună. Ea trebuie să audă că e cea mai bună în pat (chiar şi dacă nu e. Vorba aia, practice makes perfect), că este cea mai frumoasă femeie pe care ai avut-o, că TU eşti nimic fără ea. Crede-ma, nu pierzi nimic. Chiar dacă „nu o fi să fie”, măcar să fii amintit drept unul care s-a purtat cu ea ca şi cum ar fi fost centrul Universului. E ca în fotbal – dacă păcăleşti jocul, jocul te va lăsa în ofsaid!



Discută doar ce VĂ priveşte

Ştiu că e greu la început, dar NU MAI DISCUTA lucruri care te privesc doar pe tine cu femeia de lângă tine. Cine spune că o relaţie trebuie să fie ca o carte deschisă pusă pe centru, din care fiecare poate citi totul, e un IDIOT. O femeie va scormoni trecutul tău, va dori să afle totul, dar tu eşti bărbatul şi trebuie să ştii să controlezi situaţia. E foarte uşor să cazi în capcana dezvăluirilor din trecutul tău amoros, mai ales că poţi BĂGA ÎN ELE. Adică mai poţi înflori pe ici colo ca să iasa firul epic bine. Cine nu este în stare să se detaşeze de trecut va rămâne cu această obişnuiţă pe viaţă. Nu vi se pare că fiecare relaţie pe care o începeţi decurge la fel? Aceleaşi discuţii fără substanţă care au mai mult trecutul vostru în centrul atenţiei decât prezentul în care trăiţi. Totul e la fel fiindcă tu eşti la fel ca în relaţia precedentă, ori noi, ca oameni, trebuie să evoluăm. Luăm ce e mai bun din fiecare experienţă, băgăm în sacul ălă pe care îl cărăm în spate, şi mergem mai departe doar cu ce e mai bun. Aşa că data viitoare când te trezeşti vorbind despre trecut aminteşte-ţi că lângă tine poate fi viitorul tău. Iar în viitorul ălam fiecare poveste despre trecut va atârna ca o piatră de moară. Şi dacă ea nu va fi viitorul, măcar profită de prezent.




joi, 23 octombrie 2014

THE FIRST FUCK !

  Titlul e in engleză pentru că Primul futai sună ca naiba.
                                 


Orice s-ar spune în legătură cu ultima impresie, când vine vorba de futai contează prima impresie. Vorba aia, nu poți să te duci desculț pe terenul de fotbal. Primul futai nu are legatură cu dragostea! Și dacă e mare dragoste și ai așteptat trei luni (a se citi trei zile) și tot va conta prestația toaigului mai mult decât sentimentele frumoase adunate in inimioarele amandurora. Dacă dai cu bâta-n baltă poți să spui Adio și dragostei. Ce femeie va sta cu unul care NU POATE să o f*/& cum trebuie?

    În tot ce am spus mai sus, partea cu NU POT poate fi sărită dacă nu e vorba de așa zisul fenomen al nesculării. Bă, dacă nu se scoala, nu te pot ajuta. Închide pagina și ia niște Ging Seng. În schimb, dacă prestația ta e proastă din motive de durată, de lipsa de pasiune, de blocaj psihic ...heheheheh...ai venit unde trebuie, frațioru!

*te rog eu nu te bloca psihic la primul futai fiindca va trebui sa ai material de calitate langa tine ca sa treci peste asta, iar femei adevarate rar mai gasesti. Suifanu nu te scoate din depresia cauzată de un prim futai ratat pe motiv de blocaj psihic.





Astăzi mă rezum la durată. Bă, ghici ce – e vina ta dacă durează puțin! Poți să găsești ce scuză vrei tu : Domn'le nu mi-am luat-o la laba ...sau...Să mor eu dacă nu ești tu prea sexy...sau...Întotdeauna pățesc așa când fut după sală. CARDEALĂ, cum ar spune Jean de la Craiova după 3 ore de futai pe cox. Și, dacă nu ai fost în stare să ți-o iei la labă înainte de primul futai, de ce nu ai dat cu Suifan ca să o ții pe spate, sus, jos, aplecată, îndoită vreo 1-2 ore? Aaaaa, ce e ală Suifan? Bine că ai intrat aici, că prost rămâneai! Voi, cei care folosiți deja bețișorul din bambus cu vata in capat pănă vă ustură curul, rămîneți pe recepție.

Bă, nu e păcat? Nu putem fi toți ca unul de care am auzit o poveste care suna cam așa : Bă, ce pulă frumoasă avea, zici că era țeavă de schelă!...și o zicea un bărbat, îți dai seama ce ar fi zis o femeie sau mai bine zis ce ar fi simțit. Deci am stabilit – nu toți avem pula mare. Păi și ce, nu mai futem? Ar fi o soluție să nu mai futem, decât să ne dăm drumul in 5 minute. SAU! Sau am putea să futem până femeia își dă drumul și să ne dăm și noi drumul după, cum e și normal! Cum facem asta? În 3 mici pași.

  1. Cumpărăm Suifan
  2. Cumpărăm o sticlă de vin
  3. Cumpărăm prezervative




După ce ai intrat în posesia obiectelor mai trebuie doar să stabilești întâlnirea. SFAT IMPORTANT :
Știți cu toții filmulețul cu țigănușul care se spală în lighean și strigă mă-sa la el să se spele și la PU*Ă. Fă-o și tu – Spală-te, bă, jegosule, la PU*Ă! Nu de alta, dar prietena ta s-ar putea să se simtă ciudat vreo 4 zile. De ce? Încearcă și vei vedea!

Ok! Ai dat cu Suifan pe carabină. Așteaptă 30 minute- 1 h, timp în care bei sticla de vin cu EA. Bă, știi cum – SUPER DANDY RELAXAT. E ca și cum ar juca Barcelona cu Dinamo. Asta mică, doar dacă are simțurile orgasmice extrase de extratereștri, nu-și va da drumul.

Dacă nu te-ai spălat la P*LĂ, pune-ți în plm un prezervativ și sari etapa cu dat la m*ie. Că pentru d-ăștia ca tine am pus prezervativele pe listă. Asta dacă nu merită nebuna să stea cu gura pungă o săptămână. Dacă merită : a-nâia, Geani ! Dă cu forță!

Concluzie : suifanu rezolva durata, vinul pasiunea, iar prezervativul gustul urat din gura ei :).

În curând și un interviu cu cineva care a încercat rețeta + îmbunătățiri. 









joi, 17 aprilie 2014

Hateri, likări și beggări


Facebook este lumea noua. Lumea in care poti fi ce vrei tu, la fel cum a fost si Columb cand a descoperit pamantul ala de peste apa aia mare. De aia eu ii spun FAKEbook, aproape totul e fals acolo. In spatiul asta transcendental exista mai multe tipologii de utilizatori si toate au farmecul lor. Ma aplec asupra a trei dintre ele: hateri, likeri si beggeri. Eu recunosc ca sunt hater de cand ma stiu, dar facebook mi-a dat ocazia sa-mi rafinez talentul. Nici nu am cum sa fiu altfel decat hater din moment ce tin cu Rapid. Va spun, daca ar fi butonul hate la fcbk, l-as toci zi de zi. 

Din tot ce apare pe facebook , ce urasc cel mai mult sunt pozele cu mancare si bautura. Dintre astia, ii heitaresc si mai mult pe cei care pun mancare pe care nici macar nu o platesc ei. Sunt si eu la masa cu niste baieti si Click, pozez si pun pe fcbk. Pana vine nota de plata eu sunt deja acasa urmarind notoficarile. Cei care pun gustari de acasa sunt suportabili si de inteles , mai ales ca dupa Master Chef multi romani si-au dat seama ca nu s-au nascut poeti ci bucatari. 

Eu sunt genul de hater fixat pe poze cu mancare, dar asta e nimic pe langa #hateruloriginal. Adica Neo al haterilor. Mi-am dat seama ca #originalhater ar putea fi in lista mea. Oricine pune orice, el baga un comment care dezavuează tot ce ai scris sau făcut. Poti sa pui poze cu un catel salvat de un pui de elefant si hranit la țâță de o girafa, ca el tot te heitareste. Ma, pe ma-sa in geam la loto sa o pui si tot n-ar da un like.  El e acolo ca sa dea afara raul si o face. ( Salut, Marian)

La polul opus sunt likerii. Deschizi pagina de fcbk si prietenul ala special din lista ta a dat 'jdemii de likeuri de ti-a umplut coloana din dreapta. Daca il mai ai si la favoriti, te-ai umplut de notoficari. Check in de la spital! LIKE ! ( o sa discut si despre astia cu checkuri dubioase, dar cu alta ocazie). Status - Afara ploua! LIKE Poza cu Hitler - LIKE; Poza cu Steaua lui David - LIKE. Astia-s likerii si ii heitaresc de cate ori am ocazia ,ca prea le place totul. 

Din regnul likerilor s-a desprins insa o ramura foarte periculoasa - beggării. Oamenii daca nu primesc un numar de like-uri pe zi se arunca de pe cladire. Bă, astia te cearta daca nu le dai like la ceva." Nu mi-ai dat like și mie fată la poza aia ". Fotografii cu pui de catei, statusuri cu dichis cu citate din clasici, poze cu bebelusi care au ochii albastri ca marea si o mare lacrima cristalina pe obraz, tag-uri la toata lista in poze cu gradini inflorite, etc. .... Totul pentru in like.

Pana la urma nici nu conteaza ce esti, atata timp cat zambesti cand iti bagi garofitele sub pled. Eu tot o sa te heitaresc pe net. 

data viitoare despre gay mainstream vs gay underground.

luni, 14 aprilie 2014

Cum să supravieţuieşti la volan dacă nu eşti Chuck Norris




Am asistat la un conflict în trafic şi mi-am dat seama că trebuie să existe un ghid de supravieţuire urbană pentru şoferii nervoşi, dar care nu-şi pot umfla muşchii pe măsura nervilor.

Nu eşti Chuck Norris şi o ştii, dar din când în când te dai cocoş la volan. Până acum ai scăpat, dar poate într-o zi mâncărimea va fi aşa de mare încât vei coborî la cineva. Nu uita că nu eşti Chuck Norris, dar acum e deja  prea târziu să conştientizezi asta. Ai coborât şi s-ar putea să primeşti ceva bătăiţă, că doar nu eşti Chuck Norris. Până să ajung la bătaia pe care o s-o iei, mă joc puţin cu cei care sunt ca tine dar nu vor sa ajungă în situaţia ta.



Fraţii mei! Voi, cei care nu aţi rănit nici măcar o musculiţă în viaţa voastră( ăsta e un lucru bun) nu ar trebui să coboarîți niciodată la bătaie fiindcă rele multe se pot întâmpla funduleţelor voastre fine. Sunt matarângi mari si groase în trafic şi credeţi-mă că nu le vreţi la curu' vostru. Cota e 10/1 ca să dai peste unul care chiar să te bată, dar vorba unui clasic - fă să fie bine ca să nu fie rău.  Cum faceţi să rămâneţi măcar cocoşei, fiindcă am stabilit că nu puteţi fi cocoşi.

1. Ridicaţi scaunul cât mai mult posibil, aşa veţi părea mai înalţi decât sunteţi.

2. Lăsaţi-vă barbă şi tundeţi-vă cât mai scurt. un chelios, chiar daca are 1,50 (ăla nu ştie fiindca scaunul e sus) e mai impresionant decât unul gelat şi aranjat.

3. Fără abţibilduri cu baby on bord sau alte prostii.

4. Dacă aveţi posibilitatea puneţi B-XX-BOX la număr. 8 din 10 persoane vor evita să coboare la unul cu BOX la număr. Dar să nu vă ia flama şi să coborîţi voi. Nu uitaţi de cei doi cu p*#@ mare care te pot juli la păsărică.


Mergem de partea cealaltă a volanului si vă spun ce să evitaţi.

1. Maşinile cu număr de Bulgaria. Sunt conduse de ţigani şi ştiţi cum sunt ţiganii - de frică să nu-şi ia bătaie coboară cu cuţitul.

2. Evită să te injuri la semafor dacă eşti în maşina din spatele unuia. Măcar opţiunea #fugalamami să o ai în caz că ai dat de ăla cu aia mare.

3. Dacă îl înjuri pe unul şi la următorul semafor vine calm lângă tine şi îţi face semn să laşi geamul puţin pentru a vorbi, nu o face. Îţi va pune o meduză mirositoare direct între ochi de o să arăţi ca o divă xxx în cadrul de final. meduză = flegmă


Presupun că ai ignorat fiecare punct de mai sus și ai ajuns în situația de a te bate în trafic. Un singur sfat de supraviețuire urbană am pentru tine : dă drumu' la brațe. #1vs1 #ko #runbitchrun











vineri, 28 martie 2014

7 ani într-o relație = 7 ani în Tibet

Cum redevii burlac

Ni se întâmplă tuturor să ne implicăm într-o relație atât de mult încât să uitam că viața înseamnă mai mult decât două persoane ""kissing in a tree". Nu intru în analiza unei relații de genul astă, ci trec la ce se întâmplă după ce se termină. Pentru unii e ca un BOOM! Periuța ta de dinți ocupă dintr-o dată singură cana din baie și în timp ce te speli pe dinți și te privești în oglindă îți dai seama că spumele de la gură sunt pe bune. Că ești mai gras cu câteva kilograme, că nu prea mai ai prieteni și că toate localurile pe care le frecventai inainte de The Big Bang si-au schimbat numele sau locația. Faci spume în oglindă și plănuiești traiectoria către vechea ta viață.

Trebuie să întrerup puțin firul epic pentru a pune pe tapet și o altă perioadă peste care am decis să sar din misoginism. În cazul în care nu ai fost cocoș și a plecat ea, există o perioadă tampon între despărțire și revenirea la burlăcie - o s-o numesc plastic căderea în canal, în căcat până la gât. Fecale all over, fast food și plângere de milă. Stați liniștiți, majoritatea trece peste cu bine. Pentru cei care nu trec există Dâmbovița.


Plătești kilogramul de portocale și primul card din portofel e cel de la sală, semn că-l folosești intens. Sportul, în opinia mea, este cel mai bun lucru de a trece peste EA. Vorba aia, you look good, you play good. Superficial sau nu, lipsa burții îți dă o anume încredere și, cel mai important, e și sanatos. Pentru a fi un burlac eligibil trebuie să fii sănătos - toate nopțile alea pierdute se vor simți dacă nu ai condiție fizică.

Cum ai rezolvat-o cu fizicul, e timpul să îți redesenezi cercul de prieteni. E foarte bine să fii înconjurat de femei, dar crede-mă că nu ai nevoie de o relație serioasă. Ține minte că ești câinele ală docil abia scăpat din lesă și dacă dai de un alt instructor o să ajungi să lingi pe unde calcă stăpână în cel mai scurt timp. Caută să fii tu în cea mai mare parte a timpului petrecut cu fetele care îți plac cu adevărat. Știu că e al naibii de greu, dar uite ce ai pățit când nu ai fost tu: ai stat 7 ani în Tibet și nici măcar nu ai atins Nirvana. Cu celelalte poți fi cine vrea abdomenul tau plat, ele sunt ceea ce ești și tu pentru ele - fun in the sun (wear sunscreen).

Dacă ești fericit o să te caute și fosta. Așa sunt ele obișnuite - trebuie să ia parte la momentele astea. E ok, da-i și ei din fericirea ta, dar NU te întoarce în coteț fiindcă o să regreți. Regulă pentru sexul cu trecutul - fără sărutări și mângâierile de după, ducegariile astea te duc pe strada cu sens unic către, ai ghicit, COTEŢ.

Până să-ţi dai seama că eşti vindecat complet şi că îţi place viaţa pe care o ai, o să aibă loc din nou reacţia aia chimică pe care nu o vom înţelege niciodată. Exact - te vei îndrăgosti din nou şi, deşi mintea îţi va spune că a fi burlac e minunat, ceva, nu ştiu ce, te va face să o strângi tare de mână şi să-i spui că o iubeşti. Ah, ce frumos!

Sfat de supravieţuire urbană - fă sport şi iubeşte, frate!






miercuri, 19 martie 2014

Tara te vrea proastã și țâțoasă

Am vrut sa intru in contact cu latura mea feminina si din comoditate am ales calea usoara - adica nu mi-am schimbat sexul sau indesat ceva in fundulet, ci am privit cateva emisiuni mondene. Click - Antena Stars!  

Una pe nume Alice, operata peste tot mai putin unde avea nevoie (da, esti perspicace , ma refeream la cap) incearca sa explice ca sanii ei implantati s-au micsorat si asta o nemultumeste grav pe fraiera. Are si solutia : un nou implant, de data asta mai mare. Bigger is better! Alice, imi permit sa-ti dau un sfat de supravietuire urbana : cand faci tittyfuck si simti ca puteai sa impresori mai bine obiectul muncii, gandeste-te ca poti cere mai multi €£¥$ dupa re-implantarea cu silicon. Asta te va motiva suplimentar si va iesi si lucrarea mai frumoasa. Click - Prima TV

La Prima, una Trașcă Simona, care arata precum o cheama, incearca sa fie aceasta Enterprise a lumii mondene romanesti. Trașcă e in cautarea siliconului perfect. Nu se va opri pana nu va gasi piatra filozofala care o va ajuta sa transforme PilULEle inghitite in, nu-i asa, aur. Click - Antena 1


Draga adolescentă, pe Antena era Nora pentru mama! Mamica, nu te marita indiferent de cat de mult iti place emisiunea asta.Click - Acasaaaaa Tv


Pe Acasa TV e Oana! Cica a fost in pauza de imagine ( nu a aparut la tv o perioada) . Oana, noi stim ca tu nu o sa iei pauza nici la menopauza, asa ca hai sa vedem ce ai. Onuk ( asta e scris cool ) ne spune ca va face ....TOBE...a patra...NU...a cincea.....NU....a sasea....NU.... Da, ba! A saptea operatie la sani! Iubitul din Israel rade. Fraieru' nu stie ca nota de plata o sa fie pe numele lui. Razi, nebunule, ca e ok!Click - Turn off the F*#^ing TV

Sfat de supravietuire urbana : Daca esti adolescenta si ajungi acasa de la scoala pe la pranz...NU deschide televizorul. O sa realizezi ca ai sânii prea mici. Țâțe mici in vremuri aspre, cand BAC-ul se da aproape pe bune - asta da pedeapsa. 


marți, 18 martie 2014

INDUBITABIL - Cei cu penisul mic aleg pisoarul de langa perete

Mereu mă leg de lucruri nesimificative gen încălzirea globală, salvarea balenelor, interzicerea exploatarii gazelor de şist, dar mai nou am inceput să mă leg şi de lucruri globale. Ultima este urmarirea "fenomenului pisoarului din spate"". Am bătut multe locuri cu pisoare aliniate si, cu spiritul meu de detectiv, am observat ceva - podeaua din dreptul ultimului pisoar (cel de langa perete) este mereu udă. Am crezut ca nu-şi duc femeile de serviciu treaba până la capăt, dar după ce am stat cocoţat pe un capac de WC cu capul scos peste uşa toaletei, am vazut ca teoria mea pică. Femeile de serviciu spală intreaga suprafaţă a podelei. Mintea mea însetată de cunoaştere a vrut să ştie adevărul. Pariez că ştiţi cum e, doar vă uitaţi la Discovery.



Cercetările au continuat şi, după lungi frământări am realizat că pipi-ul ală de pe jos are o singură justificare. Făceam şuşu când m-a lovit! EVRIKA! Afându-mă la un pisoar central, am văzut că şi acolo sunt urme de pipi, dar nu atât de pregnante ca lângă perete. Mintea mea fâşneaţă a pus totul cap la cap. Bărbatul îşi alege pisoarul în funcţie de mărimea penisului. LOGIC! 



 


Deci cu cât ai penisul mai mare, cu atât vrei să te pişi mai în faţă şi cu cât îl ai mai mic...mai în spate. Nu-mi vine să cred că am pierdut atâta timp cu asta. Cred că puteam salva ceva balene cu enegia consumată în elucidarea acestui caz. O sondă Chevron tot puneam la pământ. Supravieţuire urbană, BRO!





PS - dacă te vei pişa mai în faţa după citirea acestui articol sunt şanse mari ca penisul tău să NU crească.

M-a inselat amanta

Inseli cu amanta, dar ce faci cand te inseala amanta?


Intortocheate sunt caile dragostei, dar si cele ale sexului ca sport (*SPORTSEX) pot fi la fel de amestecate, mai ales cand totul se transforma in dragoste, si mai ales cand dragostea e doar dintr-o parte. In labirintul poftei fizice, acum accentuata si de primavara, multi isi pierd calea si ajung sa-si strice casa, dar, mai grav, mai strica si casa altora. Cazul de fata nu poate fi singurul, dar specimenul care il traieste poate fi incadrat intr-un sablon, si anume "baiatul crescut in balcon". Il stiti, ala de se uita la baieti cand jucau fotbal, dar nu avea voie sa iasa ca nu-l lasa bunica. Dar sa termin cu introducerea si sa trec la subiect. Una, maritata si cu copil, probabil putin nefericita ( din cauza sotului bineinteles) a ales sa se futa cu unul, maritat si el (baietii de balcon se marita, nu se insoara). Toate bune si frumoase, doar ca balconaru s-a indragostit de tipa si a ales sa inceapa un adevarat razboi de gherila pentru a-i castiga inima,. Deh, daca ai avut trupul, de ce sa nu ai si inima. In timp ce el incerca sa o cucereasca, a aflat ca amanta nu si-o trage numai cu el – fiindca femeia asta facea, si-o tragea, nu iubea- ci mai alimenta cu benzina si de la un altul. SITUATIA ESTE CAM ASA, CA SA INTELEGETI TOTI - sotia era amanta amantului, dar si amanta altuia care avea o sotie geloasa, ceea ce pentru ea nu era deloc rau.



PLANUL

Balconaru'' s-a inarmat cu cartea The Game, un manual al luzarilor care au nevoie de un ghid scris pentru a sta de vorba cu o femie, si a pornit razboiul de gherila. Acest Che Guevara al dragostei neipartasite a inceput, cum altfel, prin a-i spune colegei de birou ca el vrea sa divorteze si asteapta acelasi lucru si de la ea. FUCK! Ca o iubeste, ca va face, ca va drege! Femeia a incercat sa-i explice cu stau treburile – vezi tu, ea credea trup si suflet in conceptul SPORTSEX – dar idiotul o tinea pe-a lui – LOVE, LOVE, LOVE! Futu-ti fata aia Mircea Radu!




DESANTUL

Nefiind vreun strateg de elita, Balconaru'' a atacat frontal. Vazand ca nu o scoate la capat cu planul, a ales sa o faca "jmechereste", sau cel putin asa credea el. Parte-n-parte, frate! Fiinţa simplă cu neuroni putini s-a gandit ca daca nu vrea sa renunte ea la sot, sa-l faca pe sot sa renunte la ea. A facut cum a facut si sotul a aflat ca femeie mai uda si trandafirul altora. Ala, baiat educat si calm din fire, (ce zic eu aici, omu' stia ce are in casa) a ales sa vorbeasca cu tipa in speranta ca va salva casnicia, nu pentru el, ci pentru copil. Adevarul ca decat sa lasi copilul fara parinte, mai bine treci peste. Deci femeia a scapat, dar lovitura Balconarului a fost cu manta. Bila neagra a intrat in coltul celui de-al doilea amant al femeii, care a fost demascat in acest proces de spalare a pacatelor. Sotia tipului nu a fost al fel de ingaduitoare ca SOTUL AMANTEI SOTULUI ei si a ales sa divorteze. La fel a facut si sotia Balconarului.




CONCLUZIE

Cand te comporti ca o servitoare beata si geloasa pe stapana casei, nu te astepta sa te tina cineva de cap atunci cand vomiti.

PS – Femei, alegeti-va cu atentie sotul si cu o si mai mare atentie amantul.

PS 2 – Balconaru' e puscarie!

*SPORTSEX – o combinatie intre mersul la sala pentru ziua de cardio si o misiune umanitara (fute-o, ba, ca ii faci un bine)





luni, 17 martie 2014

Triunghiul Bermudelor


 Cand sangele apa nu se face


Am crescut auzind ca rapidistii se nasc, nu se fac. Pot spune ca fiecare neuron al creierului meu a fost bombardat cu propaganda alb-visinie de tatal si bunicul meu. Era si necesar, in perioada cand eu am inceput sa ma joc cu mingea Steaua castiga Cupa Campionilor, iar asta stiti ce inseamna - toti copiii au devenit sclavi ai celei mai mari performante a fotbalului romanesc. Tata se temea asa de tare sa nu devin stelist, incat imi interzicea sa fac schimb de surprize sau cartonase daca personajul era un stelist. Am luat micul dejun in tribuna Giulestiului la matineu si nu pot uita caldura soarelui de la tribuna a doua, care te naucea indiferent de ce coif  din hartie iti faurea parintele. Crescand astfel nu aveam cum sa nu devin fanatic...si fanatic am devenit.

Dupa tineretea petrecuta facand kilometri dupa echipa iubita a venit timpul sa ma insor si sa fac un copil. La inceput am aplicat metota tatalui si i-am impuiat capul cu Rapidul, desi el nici macar nu intelegea ce-i spuneam. Eu stiam una si buna - trebuie sa fie rapidist fiindca asa e la noi - traditia trece din tata in fiu . Bunic ceferist, tata rapidist, eu ultras, el...poate fotbalist! Cum, necum, la doi ani stia imnul Rapidului, iar ta-su era foarte mandru.



 Norocul si/sau nenorcul a/au facut ca Alex sa se loveasca, la fel cum o facusem si eu in copilarie,  de echipele Steaua si Dinamo. Are o nasa campiona mondiala la canotaj, care a activat la Steaua, si un nas, antrenor emerit, care pregateste viitoarele talente ale tenisului de la Dinamo. Mingi de tenis cu Dinamo, mingi de fotbal cu Steaua...nimic cu Rapid. Pana si sotia mea se minuna ca eu nu intru in competitie si nu-i cumpar recuzita alb-visinie. Nu stia ca am adoptat "calea spartana" - adica il las sa isi aleaga singur drumul si sa devina rapidist DOAR daca va MERITA. Batand mingea cu Dinamo, purtand pijamaua ros-albastra, Piciul meu parea ca va face alegerea cea mai la indemana.






Pana la varsta de 5 ani l-am lasat sa isi faca o parere, chiar daca una de copil, despre acest triunghi al Bermudelor in care era prins  - Rapid, Steaua, Dinamo . A facut 6 ani si a mers la clasa pregatitoare, unde toti copiii tin cu ...da, Steaua! Mi-a spus foarte calm ca el e rapidist, dar ma roaga frumos sa poata sa zica la scoala ca tine cu Steaua - adica sa merga cu turma! I-am zis ca daca va spune asta trebuie sa devina stelist. Acum a venit timpul sa practice fotbalul, chiar el m-a rugat, iar eu i-am pus optiunile pe masa...





 ...se pare ca sangele apa nu se face.



joi, 30 ianuarie 2014

Supravietuire Urbana

Un oras poate inghiti pe cineva foarte repede. O persoana venita intr-un oras poate deveni  un anonim incolor in lumea pestrita a unei metropole. Cei care nu accepta sa fie anonimi se numesc supravietuitori, iar pentru a supravietui intr-un oras mare trebuie sa faci parte din viata lui. Un oras nu te va inghiti daca nu il lasi sa faca asta. A supravietui urban inseamna sa-ti pese de orasul tau, de ce fac autoritatile din orasul tau, de oamenii de langa tine. A supravietui urban inseamna sa incerci sa schimbi ceva.